Impietrire….in acel moment mi-au cazut paginile din maini si am vazut totul…
Viata nu a fost iertatoare cu mine niciodata. Inca de mica, loviturile date de aceasta ma faceam sa devin tot mai puternica.
Odata, stiam cu tarie ca exista miracole…. Acum, un miracol este bebelusul din mine.
Odata, nu credeam in mistere sau supranatural… Acum, eu sunt un mister, o dilemma.
Odata, credeam ca dragostea exista doar in carti, dar abia acum am realizat ca ea exista, caci eu insami si Edward suntem iubirea. Nu iubirea suprema, caci numai Dumnezeu poate iubi atat de mult oamenii si numai El ii poate ierta.
Este trecut de miezul noptii si inca nu pot dormi. Scrisoarea pe care Edward mi-a trimis-o m-a zbuciumat teribil. Stiam ca Bonnie era cea mai buna prietena a bunicii si acum rezulta ca este vrajitoare?
Cu siguranta nu pot fi acceasi persoana.
Cand eram nica, bunica imi povestea de un anume blestem al familiei noastre: „Cand sangele nostru se va impleti cu sangele dusmanului, o mare nenorocire se va abate asupra celor doi indragostiti si numai ei vor cunoaste suferita despartirii dintre veacuri. Singura cale de a readuce pacea peste cele doua familii este ca unul dintre nefericiti sa se sacrifice.”
Nu credeam ca este un chin mai mare ca acela cand iti cunosti propria ta soarta...nu credeam ca unul dintre noi trebuia sa se sacrifice pentru binele tuturor. Cu dragostea noastra cum ramane? A fi marioneta destinului este insusi in blestem al vietii, era un lucru chinuitor. Daca ar fi sa ma sacrific, as face-o fara sa mai stau pe ganduri, dar nu inainte de a naste...
Intunericul din camera ma inspaimanta, asa ca ma refugiez in lumea viselor. E singurul loc in care Iadul de pe Pamant se transforma in Rai. Acolo pot dormi linistita in bratele lui Edward.
„Iubito....”
„Edward! Eu....eu.” Nu mai pot spune nimic, caci toate lacrimile isi faceau loc pe obraji. El ma ia in brae si ma alinta cum numai el stie...
„Nu uita de scrisoare, exista o speranta. Stii ca te iubesc mai presus de orice si vom invinge acest blestem, pana atunci, eu sunt prijonierul inimii tale si a subconstientei mele..
„Edward...vom avea un copil...”
El se uita la mine cu ochii calzi si plini de iubire. Cu un gest delicat, isi pune mana pe burtica mea si mi-o mangaie usor.
„Acum, am de doua ori mai multa putere pentru a continua aceasta lupta...acum stiu pentru ce si cine lupt.”
„Oh Edward.” Si mi-am infasurat bratele in jurul gatului sau.
Sa iti revezi iubirea vietii, chiar si pentru cateva clipe este ceva puternic. Distanta poate ucide o prietenie, in cazul nostru o iubire. Dar daca aceasta este intretinuta de flacara vietii, ea poate depasi barierele distantei si a timpului.
„Te iubesc!” au fost ultimele doua cuvinte pe care i le-am spus lui Edward inainte de a ne pregati pentru marele final.
Din spusele lui, totul este pregatit si foarte curand vom fi impreuna pentru totdeauna.
A/N: Pffffff....incep prin a-mi cere scuze pentru toti cititorii acestui blog pentru ca nu am mai postat nici un capitol de mult timp, dar inspiratia m-a lasat si chiar nu mai stiam cum sa continui acest fic...De asemenea, ca un mic pont vreau sa va spun ca deja am terminat capitolul 14 de scris si nu va fi asa de tras de par cum a fost acesta :D. Stiu sigur ca il voi posta saptamana viitoare.
Acest capitol vreau sa il dedic Luisei pentru ca ea a fost cea care a tras de mine si datorita ei am reusit sa continui sa scriu :D Vreau din inima sa comentati toata activitatea mea pe acest blog si de asemenea sa comentati acest capitol...scuzati greselile de ortografie :D:"> si pentru ca este scurt..urm cap va fi lung si plin de explicatii :D
