Capitolul 11-Sfarsitul

Bella pov
Ziua in care Edward m-a cerut de sotie a fost cel mai minunat moment din viata mea. Clipe de neuitat am petrecut alaturi de el si totusi....dragostea este o comoara si ma intreb ce pret vom plati pentru ea?
Timpul a trecut repede....zile, ore, minute, secunde, clipe....in ultimele zile m-am simtit ciudat, altfel, cateodata aveam greturi si ameteli, dar cat de repede veneau asa si treceau. Era tare ciudat pentru ca habar nu aveam ce e cu mine. Lui Edward nu i-am spus acest lucru, desi din privirile lui, cred ca si-a dat seama ce ceva nu era in regula.
- Iubito, te-as privi pentru totdeauna...
- Pentru totdeauna? Edward, vom imbatrani si ma avem atat de multe de facut....
- Atata timp cat sunt cu tine, nimic nu mai conteaza, dar am totusi o intrebare.
- Te ascult...
- In ultima vreme esti foarte atenta cu ceasul tau, mereu te uiti la el si ramai pierduta in timp, exact ca acum, ce este? Ce are atat de special, vechitura asta?
- Edward, vechituta? Asta e ceasul bunicii......e singurul lucru pe care mi-a ramas, te rog putin respect pentru mine, daca nu pentru obiectele mele, am inceput a ridica tonul.
- Respect? Bella te-am respectat dinainte de a te cunoste, stii bine asta, a tipat Edward.
- Tu nu tipi la mine! Si am iesit. Ma simteam rau din punct de fizic si eram socata. Era prima noastra cearta si nu credeam sa o sa se sfarseasca asa de rau.
Tineam in mana dreapata ceasul “blestemat”. Singurul lucru care mi-l doresc in acest moment e sa fiu singura.
O lumina puternica ma purta prin decenii, poate secole, persoane importante se uitau la mine cum trec si imi ureaza “Drum bun!”, ce e cu mine? Visez? Nu se poate!


Ma trezesc obosita, ca si cum as fi stat treaza cateva zile. Mi-e rau si prima oprire: baia. Vad totul ca prin ceata: prima vederea a lui Edward, balul, melodia, sarutul, fuga, cererea in casatorie...totul. Sunt foarte sigura a am visat si se pare ca moartea bunicii m-a afectat mult mai tare decat credeam....dau sa ma spal si ceva in oglinda care staluceste foarte tare pe degetul meu. Asta nu, deci nu, nu, nuuuuuuuuu!!!!!!! Edward!!!!!!!!!!! Si am inceput a plange, dandu-mi seama ca am calatorit intre decenii.
Ma simteam din ce in ce mai rau, realizand totul: ceasul bunicii este de fapt un “pasaport” catre o alta ;ume, catre iubirea pura si neconditionata. Singura mea alinare in acest moment era gresia rece din baie. Ma intind pe ea si adorm din nou. Chipurile persoanelor care sunt pierdute imi apar in vis si ma trezesc brusc....e posibil oare ca eu sa ma intorc inapoi? Oare stie cineva ca am disparut in aceasta lume? Ce face Edward? Oare ma cauta?
Un milion de intrebari imi treceau prin minte in acel moment, cand am simtit o mica impunsatura in zona burticii. Chiar era de necrezut: se putea transforma cosmarul in cel mai frumos vis? Daca da, aceasta era cea mai mare implinire pe care o poate avea o femeie: sa fie insarcinata cu barbatul pe care ea il iubeste.
“ Simt cum un ocean de lacrimi cad jos, pe podea, lacrimi dulci amarui si vad cum ochii incet se sting de fericire si durere.
Un ocean de vise am sters cu ceasul blestemat si am ales ca tu, ingerul meu sa fii prima si ultima mea iubire...”


Edward pov
Era absolut adorabila. As fi dat orice sa vad ceea ce gandeste in acel moment. In ultima vreme era diferita, simteam asta, era ca si cum ar fi bolnava si sanatoasa in acelasi timp. Nu eram expert, dar exista o mica posibilitate ca Bella, ingerul meu sa astepte un copil de la mine. Ar fi fost bine? Chiar nu stiu....O vad mereu ca se uita la ceasul acela, parca acele ceasului o atrag intr-un joc periculos si totusi la mijloc era o intrebare ce imi rasuna in minte: de ce?
Imi doream sa ii aud vocea cristalina, sa o simt si sa ii spun cat de mult o iubesc.
- Iubito, te-as privi pentru totdeauna...
- Pentru totdeauna? Edward, vom imbatrani si ma avem atat de multe de facut....
- Atata timp cat sunt cu tine, nimic nu mai conteaza, dar am totusi o intrebare.
- Te ascult...
- In ultima vreme esti foarte atenta cu ceasul tau, mereu te uiti la el si ramai pierduta in timp, exact ca acum, ce este? Ce are atat de special, vechitura asta?
- Edward, vechituta? Asta e ceasul bunicii......e singurul lucru pe care mi-a ramas, te rog putin respect pentru mine, daca nu pentru obiectele mele, a spus ridicand tonul si atunci am izbucnit
- Respect? Bella te-am respectat dinainte de a te cunoste, stii bine asta, tipand la ea.
- Tu nu tipi la mine! Si a iesit din camera, a iesit din casa.
Aceasta a fost o cearta. Sunt un idiot si jumatate. Pentru moment am simtit gelozia curgandu-mi prin vene, ca o otrava pura. Sa fiu gelos pe un obiect nu era tocmai punctul meu forte.
Plec dupa ea. Sa o mai pierd inca o data nu imi placea, dar ea nu e...ma uit peste tot: in casa, in jurul acesteia si nimic. Era ca si cum ar fi inghitit-o pamantul.
Pe moment singurul care il voi face este sa astept...daca e nevoie o voi astepta o vesnicie, numai ca ea sa se intoarca.
“Incep a striga, a tipa, in sperantaca ma vei auzi, poate vei sti cat de mult regret. Vreau sa te iubesc in soapte, vreau sa te rasfat. Vocea mea vrea sa-ti auda glasul si ochii-mi cer sa te vada de unde te-ai ascuns atat de bine, dar esti deja mult prea departe”.....lacrimi.....


,, Un sentiment complex, o nebuloasa in care pot coexista regretul, remuscarea dorinta intoarsa spre ceva pierdut in timp, spre ceea ce ai fi putut face si n-ai facut, spre ceea ce ar fi putut fi”