Capitolul 4- Dansul unei iubiri

Trei zile de intrebari si nici un raspuns. Trei zile in care ma rog pentru al putea intalni din nou pe acel tanar. Trei zile de tortura deoarece mama si Jane au incercat sa fac arochia perfecta pentru bal...si vaznadu-ma aici, stand in fata resedintei Cullen, imi dau seama ca toata munca lor nu a fost in zadar. Imaginati-va toate stelele cerului desprinse de pe bolta si coborand pe pamant, intr-un dans nestapanit, asezate atat in paru-mi prins in coc, cat si pe rochia mea albastra asortata foarte elegant cu niste conduri minunati. Pe fundal se auzi o melodie cantata la pian. Parca vrajita de notele muzicale, ma las purtata pana in salonul principal. Era ceva ce nu puteai descrie...totul atat de deschis si luminos, aerul inmiresmat de florile asezate in buchete mari si raspandite peste tot.
Totul mi se parea dintr-o alta lume. Cu mare usurinta am fost prezentata domnului si doamnei Cullen. Restul familiei i-am cunoscut pe parcusul serii.
Noaptea se lasa grabita si totul decurgea normal. Am fost curtata de unii baieti, am dansat cu altii, dar pentru nici unul dintre ei nu vo putea tese nici un fel de sentimente...eram pur si simplu indragostita de acel baiat care mia salvat viata in acea seara si totusi...simteam o atractie nebanuita pentru tanarul care canta la pian. Chipul nu i lam putut zari deloc, dar din spusele lui jane si a mamei era mezinul familiei Cullen, Edward Cullen. Ultima melodie a lui s-a incheiat intru-un ton melancolic, ca si cum ar astepta pe cineva...
- Isabella, Isabella, vino te rog, ma striga sau ma tragea mai bine spun Alice, vreau sa-ti prezint pe cineva foarte special atat mie, cat si familiei...Edward ea este Bella...Bella el este Edward, fratele meu.
Eram pur si simplu socata...sau socati? Nici in cele mai minunate vise ale mele nu imi inchipuiam ca acel baiat este tocmai Edward Cullen...acum se poate spune ca sunt in locul meu fericit. Oceanul ochilor lui verzi ma priveau cu o adoratie inexplicabila si aveau o sclipire aparte. Vocea lui era cea mai pretioasa muzica penru urechile mele. Revenindu-si mai repede din soc decat mine, imi lua mana intr-a lui si mi-o saruta delicat...hmmm acest gest mi s-a parut foarte straniu pentru ca aveam impresia ca mi-a mai saruta mana la fel de dulce si delicat ca acum. Cu mandrie in glas imi spune:
- E o mare placere pentru mine sa va cunosc domnisoara si va fi o placere si mai mare pentru mine daca m-ati acorda un dans...
- Placerea e a mea, dar de ce numai un dans si nu mai multe? Oups...tocmai mi-a scapat porumbelul din gura, minunat...m-am facut de ras in fata lui, bravo Bella.
Amuzat de spusele mele, ma condus spre ringul de dans. Eram ca doua piese de puzzle care se imbina si se potrivesc perfect. El nu ma privea ca pe o persoana necunoscuta, ci pe una pe care o cunoaste de toate viata, ca pe cea mai pretioasa comoara pe care in sfarsit a descoperit-o si acum se putea bucura de ea.
Totul era acum perfect...aici in bratele lui Edward in vazul tuturor, simteam ca nu mie frica de nimeni si nimic, ca aveam tot ce imi doream, chiar si mai mult de atat...seara a decurs intr-un ritm cu totul special, eu si Edward eram de nedespartiti ca logodnicii...nu, ca ei...parca eram sot si sotie...

Edward Pov

A sosit si ziua cea mare. Ziua de nastere a mamei e foarte importanta, atat pentru mine, cat si pentru intreaga familie. Toate pregatirile pentru bal sunt gata si asta datorita numai lui Alice. Ea e un adevarat fenomen si expert cand vine vorba de baluri.
Recunosc ca ultimile zile au fost iadul pentru mine. Chiar daca stiu ca visul meu a devenit realitate si ca acea fata face parte din viata reala, faptul ca nu pot fi langa ea sa o protejez si sa ii spun cat de mult o iubesc ma inebunesc, parandu-ma imposibil acest lucru. O multime de intrebari imi treceau prin minte in acel moment: cum o cheama, ce gandeste, oare ma va iubi la fel de mult cum o iubesc eu pe ea?
Bataile orologiului ma trezira la realitate. Acesta arata ca au trecut 20 de ore din cela 24 ale zilei...fiar, invitatii au inceput sa vina si eu nu sunt gata. Se pare ca fata morgana, mai nou devenita realitate imi ocupa mai mult timp decat as crede.
Cu o viteza uimitoare m-am imbracat in costumul pe care Alice mi l-a cumparat special pentru aceasta ocazie si in doua minute eram jos in salonul principal imtampinand impreuna cu familia mea, invitatii.
Intre timp, dorind sa ii fac o surpriza cat mai placuta mamei, m-am asezat la pian, asezat discret intr-un colt al salonului si am inceput sa cant toate melodiile preferate a mamei.
Atunci cand am ajuns la ultima nota a piesei scrise pentru ingerul meu, am auzit-o pe Alice facandu-mi prezenraile cu o fata, Bella. Am intors capul si... mai sa incremenesc...Bella este... cea pe care o tot astept de atat timp... fata din vis si cea pe care am prins-o in bratele mele acum 3 zile pe strada inainte sa cada. Revenind din soc soptesc:
- E o mare placere pentru mine sa va cunosc domnisoara si va fi o placere si mai mare pentru mine daca m-ati acorda un dans...
- Placerea e a mea, dar de ce numai un dans si nu mai multe? Intreba Bella dar o secunda mai tarziu se inrosise. Neputand sa nu chicotesc, am luat-o la dans.
Timpul trecu in timp ce noi dansam, intelegandu-ne doar din priviri de parca ne-am intelege de o viata... ca sot si sotie.
Incet de tot am condus-o afara din multime, in parcul spectaculos al casei. Ne-am plimbat asa sub clar de luna tacuti pana cand Bella infrangand linistea spuse:
- E foarte frumos aici, Don Edward.
- Intr-adevar, decoratiunile sunt placerea lui Alice si Esme, mama mea... si as prefera sa nu imi spui Don, suna foarte formal, pentru tine sunt doar Edward si tu esti Bella mea. Rosind spectaculos cum nimeni nu mai putea intra in chioscul din spatele parcului, dantelat din lemn.
- Am uitat sa-ti spun cat esti de frumoasa in acesta rochie. Albastrul acesta marin iti vine ca manusa! Am complimentat-o.
- Poate nu ar trebui sa ma lauzi asa mult, sunt sigura ca iubita ta nu ar fi de acord.
Am ras cu toata inima.
- Eu nu am nici o iubita... poate ti se pare ciudat dar
sunt singurul din familie fara pereche... mama si tata, Alice si Jasper Hale, Rosalie Hale si Emmett. Hmmm...am oftat...pana acum!.
Am intalnit privirea Bellei care se schimba vizibil la auzul cuvintelor mele. Cu siguranta nu i-a scapat ,,pana acum”. Este o fata foarte perceptiva. Tacerea se lasa din nou, chipurile fiindu-ne luminate doar de felinarele de pe alei. Frumusetea ei ma orbea pe minut ce trecea.Simteam ca ea este aleasa inimii mele si din expresia ei si ea gandea probabil acelasi lucru.
Sovaind... am intins o mana sa o aduc mai aproape de mine. Degetele ii trasau delicat forma buzelor. Incet de tot, distanta dintre noi se micsora pana cand buzele noastre se intalnira intr-un sarut delicat. Dar nu ma asteptam la reactia Bellei care isi inoda degetele in parul meu, tragandu-ma sprea ea. Buzele se despartira, inhalandu-i aroma proprie... dar cu blandete si precautie m-am tras inapoi. Gafaind imi spuse:
- Te iubesc Edward!
- Tu esti viata mea acum! Am raspuns respirand cu greu inca.
Isi lasa capul pe umarul meu pana cand dupa o ora... Alice cu Jazz de brat aparura de pe alee.
Bineinteles , cum ne vazu surioara mea se inveseli radical dar zise :
- Balul s-a incheiat de mult ! Lumea este ingrijorata unde ati disparut! ... dar nu se putu abtine si scapa un chicotit de spiridus.
De langa mine Bella vorbi
- Vai de mine, ce tarziu este… spuse privind la ceasul delicat de pe mana ei si mai delicata. Trebuie ca ma asteapta cu trasura de mult mama si tata ...Alice, Jasper transmite-ti la toata lumea ca mi-a parut bine de cunostiinta. Apoi se intoarse spre mine si imi sopti la ureche: ,,Maine in Mainsfield Park” si depuse un pupic pe lobul urechii mele.
Inainte sa pot reactiona din nou ea disparu pe alee, ramanand cu amintirea unei seri nemaipomenite si cu promisiunea unei reintaniri.

Capitolul 3- O alta lume, o alta viata

Bella Pov


Am ajuns acasa tarziu dupa ce am fost la biblioteca liceului pentru a imprumuta ,,Treptele initierii”, o carte speciala pe care aveam de gand sa o citesc.
Great!!! Nu pot lucra deloc.. si asta din cauza zeului meu care imi sopteste mereu si mereu : ,,Vino la mine... te astept”.
Afara a sosit amurgul, momentul cel mai perfect din zi. Unii oameni sustin ca este imprevizibil sau prea trist, dar eu ma linistesc in acest moment. Si de ce va vorbesc despre amurg? Pentru ca in aceasta seara calda de mai se vede pe cer eclipsa totala de soare...tocmai in acesta clipa, tocmai in acest oras. Privind explozia de lumina rostesc: ,, As vrea, sa te intalnesc ingerule , pt ca te ador si te iubesc! “ Odata cu mine , vantul s-a oprit din cursul normalului, iar ceasul bunicii din palma mea inceput sa-si intoarca arcele intr-o viteza ametitoare... secunde, minute, ore, ani, decenii, sunt absorbite deodata cu mine intr-un tunel spectaculos al luminii. Chipuri unor persoane necunoscute, dar izbitor de frumoase ma inconjoara, dintre care fac parte o femeie micuta bruneta, un tanar inalt, blond semanand in oglinda cu o femeie, la fel de inalta si blonda. Toti sunt imbracati in rochii lungi sau costume elegante, dar acum eu ma recunosc cu ei pentru ca acum fac si eu parte din aceasta lume. In capatul tunelului invaluit intr-o aura a lui aparte asteapta nimeni altul decat baiatul din vis ... soptind ca pentru sine: ,, Existenta e oglinda in care cade imaginea palida a luminosului viitor, iar timpul merge cu noi mai departe. Incotro? Un vesnic acolo ii este indepartatul tel.” Ma imbratiseaza si depune un mic sarut pe fruntea mea... dar totul este inghitit de intuneric.



Anul 1918. Camera Bellei. Casa eleganta a familiei Swan.

- Bella, draga mea!!! Spune mama. E timpul sa te scoli si sa te imbraci pentru a merge in vizita la prietena ta, miss Jane Earnshaw. Trasura este deja in fata portii si... trebuie sa mai stii ca am primit de la familia doctorului Cullen o invitatie pentru a ne prezenta peste 3 zile la balul organizat cu ocazia implinirii varste de 38 ani a prea iubitei lui sotii Esme.
- Bine mama, voi fi gata imediat! Saraca Renne, mereu vorbeste foarte mult si mereu grabit.
- Deci le vei onora invitatia la bal? Intreba Jane.
- Probabil ca da, pentru ca mama vrea sa cunosc pe cineva de care sa ma indragostesc, deoarece sustine ea toate fetele de varsta mea sunt deja la maritate.
- Hmmm... iti multumesc oricum de vizita. Ar trebui sa pleci este tarziu deja.
- Da.. ne mai vedem. Noapte buna!


Apusul a aparut inveselindu-se printre norii pufosi si alburii. Razele lui ce se ascund printre nori, par niste linii ce brazdeaza cerul. Vantul nu mai clatina nici o frunza . Norii se ingroasa si mananca din albastrul cerului. Soarele priveste inclestand putin sprancenele, in timp, ce cerul ii fura culoarea si se ,,pierde’’ spre orizont de parca l-ar inghiti pamantul.
Intr-un tarziu dispare, iar cerul isi mai pastreaza culoarea trandifirie.
Eram singura femeie pe strada iluminata de felinare si meticulos aranjata cu ghivece de flori. M-am intors pentru o secunda cu spatele, verificand, dar atunci cand m-am intors mi-am dat seama ca acea miscare m-ar fi facut sa cad pe prima treapta a scarii ce cobora la gara, si ca ma simteam mult prea confortabil in bratele unui tanar fermecator. Acesta ma privi si am putut observa doua oceane verzii in care te puteai scufunda la propriu, acestea fiind incadrate de niste sprancene negre, iar pe frunte se vedeau cateva suvite aramii razvratite... dar.. de fapt tot parul lui avea culoarea aramiu ciocolatiu.
- Scuzati-ma!!! nu am vrut sa va deranjez cu neatentia mea!
- Miss ... asteptati ... ! striga cu o voce de clopotei, dar eu eram deja departe.

Seara inainte sa adorm am realizat ca am fost o proasta ca n-am vorbit cu el pentru ca sunt neconditionat si irevocabil indragostita de el



Edward pov

Agitatia pe care Alice o emana prin casa se resimti asupra mea. Balurile organizate la resedinta familiei Cullen sunt renumite, atat pentru perfectiune, cat si pentru grandoare si asta datorita numai lui Alice. Inainte de a ma elibera de toata aceasta agitatie care plana deasupra resedintei, am tras cu ochiul asupra listei de invitati, lucru pe care il fac intotdeauna cand dam un bal. Ciudat...privind peste lista interminabila, imi sare in ochi numele familiei Swan.
Scapand cu usurinta de Alice si Esme, mama mea, ma pot indrepta cu usurinta spre drumul care dadea spre oras. Credeam ca voi fi linistit, dar cuvantul Swan nu imi iesea din minte. Cunosc fiecare familie a orasului Chicago, dar acest nume de familie imi este necunoscut.
Mergand alene pe langa treptele garii vad in zare o tanara domnita ce mergea grabita si aproape intr-un moment de neatentie, uitanadu-se in spate era sa cada pe trepte. Imediat bratele i-au inconjurat trupul plapand, evitandu-se astfel impactul.
Oceanele de ciocolata ma priveau intens si stiam ca ea era fata din visul meu. Aceeasi ochi, acelasi par, acelasi parfum...toate adunate si stranse in aceasta tanara din bratele mele.
- Scuzati-ma, nu am vrut sa va deranjez cu neatentia mea...
Vocea ei angelica ma trezi la cruda realitate. Delicat, ea mi s-a retras din brate si cu pasi usori, dar repezi se indeparta de mine.
- Miss...asteptati! dar ea era mult prea departe.
Eram pur si simplu impietrit, refuzand complet sa ma misc, dar....visul meu a devenit realitate...




Nota autorului: cititorii trebuie sa stie ca Bella atunci cand trece prin tunelul timpului nu-si mai aduce aminte de nimic din viata ei .

Personaje :x

Capitolul 2- Perfectiune absoluta

Ziua de azi a trecut mai repede fata de celelalte zile. Poate sunt de vina amintirile care ma fac sa ma gandesc ca bunica e intr-un loc sigur si de acolo are in continuare grija de mine. Stau in camera ei cu ceasu’i asezat perfect, de gatul meu, lucrul care ma face foarte mandra ca am fost nepoata ei. Somnul mi se plimba prin fata si dupa toate aceste luni de suferinta, acesta e bine venit sa ma imbratiseze si sa ma poarte prin lumea viselor....
Ciudat, foarte ciudat…dupa atata cautare in neant si cosmaruri care m-au bantuit zile intregi, brusc, totul se lumineaza si in fata mea imi apare un tanar inalt, cu pielea perfect alba, trasaturile fetei fiindu-i absolut ireprosabile: ochii foarte patrunzatori, de un verde smarald uluitor, parul castaniu cu nuanţe de bronz intens si imbracat intr-un costum negru rafinat si cu gust; se apropie de mine, imi lua delicat mana si mi-o saruta subtil. Simpla lui atingere a buzelor moi si fine imi trimitea strafulgerari prin tot corpul pana si cea mai mica particica simtea acea atingere, acea rasuflare, cat despre acel sarut…doamne.. simtindu-i respiratia fierbinte pe pielea mea, simteam cum picioarele mi se inmoaie...starea mea de neliniste disparand complet, in locul ei, aparand acea roseala de mult pierduta si inima batandu-mi cu foate multa forta. Pot spune ca in sfarsit dupa atata ingrijorare ma simt fericita si in siguranta alaturi de el.
A fost cel mai frumos gest pe care l-a facut cineva la adresa mea. Cu un zambet foarte fermecator, dezvelindu-si dintii stralucitori si foarte albi se indeparta foarte usor de mine. Aratand ca un zeu grec mai mult decat poate avea oricine altcineva dreptul sa arate imi sopti suav un sincer “Te iubesc!”. In acel moment tot ceea ce credeam despre dragoste, lucrurile acelea minunate, trairile si sentimentele au devenit realitate, ca mai apoi totul sa se transforme in cosmar...il vedeam cum se indeparteaza de mine, nelinistea cuprinzandu-mi corpul...puteam suporta pierderea bunicii,puteam suporta orice, dar nu si pierderea lui...de ce si el?...de ce persoanele pe care le iubesc?
Bursc totul mi s-a parut parca mult prea indepartat decat puteam crede...si juram ca totul este adevarat...acei ochi, acel zambet, acel sarut...totul pare dintr-o alta epoca, dintr-un alt timp. M-am trezit mult mai tulburata decat atunci cand am adormit. Puteam sa jur ca ceea ce am trait a fost adevarat…nu cred ca voi uita vreodata acei ochi fermecatori si acel sincer “Te iubesc!”
Se pare ca azi va fi o zi frumoasa deoarece soarele isi facu repede prezenta...azi e o zi mare, e prima mea zi cand voi merge din nou la scoala dupa atata timp.
Surprinzator totul a decurs normal, colegii si profesorii m-au intampinat cu multa caldura, recuperand tot ceea ce am pierdut.
Totul pare ca a revenit la normal, dar totusi ceva in sufletul meu imi zicea ca viata mea se va schimba total foarte curand...


Anul 1918, o vara torida in orasul Chicago. Intr-unul din multele case pavate frumos cu piatra si muschi, un baiat perfect, cu ochii verzi si inalt...

Edward Pov

Un sentiment de speranta i se rasadi in minte atunci cand privi amurgul. Stia prea bine ca viata lui i se va schimba foarte curand....




Amurgul...partea zilei cea mai trista. Il privesc si imi aduc aminte de acel inger din vis cu pielea foarte alba, ochii ciocolatii par doua oceane de ciocolata, parul inchis la culoare cu o nuanta subtila de roscat si cu fata in forma de inima...am simtit atata pace si dragoste incat sigurele cuvinte care mi-au iesit de pe buze au fost “Te iubesc!”.
Da. Acesta sunt eu: Edward Antony Masen Cullen. Poate fratii mei au dreptate, incep sa fiu obsedat de acea fiinta care nici macar nu exista. Sufletul mi se stinge numai cand ma gandesc si totul din jurul meu refuza sa creada acest lucru, si totusi...
Ii simteam pe toti in spatele meu, micul meu spiridus, Alice – lumina ochilor mei si bineinteles surioara mea mai mica. Ea statea in bratele prea iubitului ei sot Jasper Hale. Ce pot spune despre el e ca imi este ca un frate si cel mai bun confesor. Stransoarea ca de urs a fratelui meu mai mare, Emmett. Desi, mereu glumet si pus pe sotii, de data asta, ingrijorarea i se citea pe fata.
- Haide fartioare, nu poate fi chiar asa de rau...
- Emmett, sasaiam eu printre dinti, nu ai nici cea mai vaga idee despre ceea ce simt, si chiar asa si era. Golul din piept mi se marea cu fiecare clipa ce trecea
- Edward, esti nebun sa crezi ca acea fata din visul tau este reala, mi-o tranti in fata Rosalie, prea frumoasa sotie a lui Emmett si sora mai mare a lui Jasper
- Rose, ai putea macar sa taci din gura pentru cateva secunde? o certa Alice...
- Alice, aici nu mai e vorba despre el, ci despre noi toti. Daca cineva sufera, cu totii avem de suferit. Tu, Edward, Emmett sunteti frati, eu si Jasper, de asemenea, dar ceea ce ne leaga pe noi este mai mult decat o simpla legatura de sange, e pur si simplu ceva magic.
Hmmm...cuvintele lui Rosalie chiar m-au pus pe ganduri...amurgul a trecut, dar odata cu el, parca noi sperante mi se rasadeau in suflet...intr-adevar era ceva magic...simteam ca si cum ceva urma sa se intample cat de curand...