luni, 16 august 2010

Capitolul 7- O veste, un oras, un mister



Edward Pov

-Ce??? Ed cum poti spune aceste cuvinte? Cum adica nu te mai casatoresti cu mine? Esti bine?
Cred ca nu a inteles ceea ce am spus, vorba lui Alice blondele sunt mai deosebite decat restul.
-Da, Tanya e adevarat. Nu vreau sa ma casatoresc.
Toti s-ai uitat la mine de parca eram de piatra, dar cuvantul cel mai potrivit ar fi socati?
-Atunci in cazul asta prelungim data nuntii pe 13 Iulie, e bine?
- TANYA!!! Am tipat asa de tare incat s-au speriat atat mama cat si Carmen, ce nu intelegi ca nu vreau sa ma casatoresc cu tine? Eu nu te iubesc! Am scuipat cuvintele, si daca nu mai avem nimic de zis eu va spun drum bun inapoi de acolo de unde ati venit … si am iesit din salon, din casa. Imi era asa de dor de ingerul meu si aveam o multime de intrebari.
-Edward! Ma striga Alice iesind din casa alergand, unde pleci? Stai!
-Alice plec ...ma duc la Bella chiar vreau sa vad ce zice.
-Ed in casa sunt toti paralizati, nu spun nimic
-Cred niciodata nu s-au asteptat la asa ceva din partea mea dar acum te-am lasat plec la iubirea mea.

Noaptea se lasa peste Chicago si odata cu ea o neliniste launtrica crestea in mine. Luna ascunsa printre nori isi mai scotea din cand in cand obrajii palizi care nu mai sraluceau, iar stelele nu mai erau atat de dese ca intotdeauna. Resedinta Swan nu iesea in evidenta cu nimic deosebit fata de celelalte.Totul era tacut ...mult mai tacut ca de obicei si un sentiment ciudat imi rasari in inima. Nu era o ora indiscreta asa ca imi fac curaj si bat la usa. Dupa cateva batai in usa imi deschide doamna Swan si cu o voce rece spune:
-Poftim tinere,...dar tu nu stii ca e ora nepotrivita pentru vizite?
-Dna, si inclin capul, am venit in vizita la domnisoara Isabella... sunteti amabila sa o anuntati ca am venit?
- Din pacate nu pot sa fac acest lucru, nici daca as vrea , si incepu a plange
-Dar va rog ...a patit ceva Bella? Spuneti-mi va rog!!
-Bella bella mea ...a plecat...
Dar nu mai puteam zice nimic, am tacut, nu mai vedeam, nu mai auzeam nimic, plecase si asta durea cel mai tare.Eram distrus din punct de vedere psihic
-Nimic, te rog sa pleci si inchise usa. Acum fugeam in neant pentru ca nimic nu mai conta, ea era acum departe ...dar...intr-un moment de stralucire merg din nou la casa Swan.
-Tu din nou?
-Dna imi puteti spune unde este?
-Tu chiar o iubesti pe fata mea?
-Da, din toata inima mea si va jur ca nu ma insor cu Tanya
- Bine te cred Edward, este in orasul Detroit a plecat acum cateva ore, cu putin noroc o prinzi pe drum.
- Multumesc foarte mult ...si am plecat in cautarea ei dar nu inainte de a lua cateva haine si cel mai bun cal al meu.


Bella Pov

Plecarea mea a durut foarte tare dar durerea mea e prea mare si numai pot suporta. In urma mea imi las prea iubita mea mama si pe buna mea prietena Jane. Cu lacrimi in ochi imi umplu cuferele cu ceva bijuterii apoi plec. Despartirea a fost crunta. Pe langa persoanele dragi lasam in urma mii de amintiri dar mai ales iubirea mea pentru barbatul pe care il iubesc.
-La drum Sam! Ii spun vizitiului. Sam Panthouse mi-a fost ca un tata. Lucreaza pentru familia mea de cand eram eu mica. El m-a invatat sa calaresc in ciuda faptului ca mama era categoric impotriva. Nimeni nu m-a insotit. Doream sa fiu eu Bella, fata cu parul ca mahonul, fata cea plina de viata... amintiri pline, amintiri seci, amintiri vii ce ma sufoca. Ciudat, strabat miile si de abia acum am observat ca in buzunarul pelerinei mele aveam un ceas... desigur era ceasul bunicii. Era exact asa cum mi-l amintteam eu.
-Domnisoara, am ajuns!
-Multumesc Sam, si ma ajuta sa cobor din trasura. Timpul e necrutator cu muritorii. Trece pe langa tine asa incat nu te poti gandi la multe decat la: Edward care probabil se bucura de logodna cu Tanya si la ceas care mi se pare ca este cel mai important obiect. Nici macar nu am observat ca era dupa-amiaza, cea care simbolizeaza maturiatea sufletului unui om.
Casa cumparata era minunata. Era exact pe gustul meu, destul de departe de ochii curiosilor deoarece casa era izolata de oras, dar faptul ca voi locui singura ma incanta de dinainte de al cunoaste pe Edward.
In sufrageria casei era un birou la care m-am asezat si i-am scris mamei, anuntand-o ca am ajuns in Detroit si ca locuinta nu necesita renovari. Am incheiat cu salutari pentru toate rudele noastre. Sper ca mama sa nu simta tristetea mea citindu-mi randurile nu foarte vesele.
Mi-am indreptat privirea spre fereastra. Era amurgul. Pierzandu-mi sirul gandurilor in lumina trandafirie a cerului, am hotarat ca totusi poate trebuia sa ii mai scriu o ultima scrisoare lui Edward.
Iubitul meu,
Scrisoarea ta ajunsa la mine tarziu chiar mi-a dovedit ca ma iubesti. Pot exprima sentimentele pe care le simt pentru tine in o mie de cuvinte, o mie de gesturi, o mie de fapte, dar durerea pricinuita de faptul ca te vei insura cu o alta femeie, si nu cu mine arde inauntrul sufletului meu lasand in urma lui un gol imens, un suflet gol. Ultima bataie a inimii mele va fi pentru tine dar voi fi nefericita ca nu vom imbatrani impreuna si nu o sa mor in bratele tale. Nu am sa te uit niciodata ingerul meu preaiubit
A ta Bella pentru vecie!


O lacrima a cazut pe numele meu in incheierea scrisorii si in incheierea serii.


A doua zi a adus cu ea o caldura foarte mare... hmmm... soare de ce nu incalzesti si inima mea rece si trista?! gandeam in timp ce am adus la indeplinire trimiterea scrisorilor.
Trebuie sa mai stiti ca in cateva zile voi cunoaste o familie cu doi copii. Familia Ferrars m-a acceptat ca si guvernanta pentru Lucy si Elinor, cele doua fetite ale lor. Erau niste oameni de admirat, familia care mi-o imaginam, doar cu cateva zile in urma ca as putea-o intemeia cu Edward.
Desi Detroit era cu totul diferit de Chicago, totul in jur imi aducea aminte de capitolul precedent al vietii mele.
Acum de incredere ramasese vechiul ceas al bunicii, singurul caruia mai puteam sa ii mai impartasesc suferintele mele. Si care acum privindu-l imi creeaza o stare de deja-vu puternica.
Nici nu am hotarat bine asta, ca silueta unui barbat calare ma facu sa-mi indrept privirea spre intrarea in gradina. Calaretul se opri la poarta. Era un domn, probabil domnul Ferrars la care eram angajata, acum aveam sa aflu mai multe despre fetite. Dar... nu era domnul Ferrars... nu avea nici aerul lui... nici inaltimea lui... M-am uitat din nou. El tocmai descalecase. In intunericul acesta aproape de nepatruns l-am vazut pe... Nu ma puteam insela ... era... EDWARD!!!

6 comentarii:

  1. cap 7..sper ca nu va va plictisi...si scz de intarziere...urmatoarele cap vor veni sper mai rpd cate doua pe sapt...pt ca dupa ce incepe scoala vor fi mai rare postarile...:((...oricum in cap urm se va intampla ceva intre ed si bella :*;)..enjoy it..:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow...sunt prima?
    Ei bine...capitolul este minunat si amuzant,la inceput mai ales:"Ce???Ed cum poti spune aceste cuvinte?Cum adica nu te mai casatoresti cu mine?Esti bine?
    Cred ca nu a inteles ce am vrut sa sun,vorba lui Alice blondele sunt mai deosebite decat restul."Edward,el chiar este surprins ca decizia lui a provocat un asemenea soc printre membrii familiei lui...
    Si a aflat ca Bella a fugit,evident a fost distrus de hotararea ei,dar ma bucur ca nu a renuntat si a plecat in cautarea ei.Ma intreb cum va decurge conversatia lor?
    Hmmm...a aparut ceasul bunicii din nou,pentru un moment am crezut ca Bella se va reintoarce in trecut,dar exact in acel moment a aparut Edward...Wow,chiar m-ati surprins fetelor cu scena de la final,deci felicitari si astept next-ul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Si desigur ca nu se va supara nimeni pentru intarziere,si cu atat mai putin ne vom plictisi,este un capitol minunat...Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  4. super
    astept next cat mai repede

    RăspundețiȘtergere
  5. superb:X
    ma bag la nextul:D
    dy@nn@

    RăspundețiȘtergere