Capitolul 5- Sarutul amurgului

“Fericirea are o poveste care nu este povestea obisnuita; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atat de dense incat sunt sterse de insusi perfectiunea lor, incremenite intr-o estompare vesnica.”

Pascal Bruckner

Bella pov

Ceea ce mi sa intamplat la bal a fost cu adevarat magic. Niciodata nu mas i gandit ca Edward Cullen era alesul inimii mele. In acea noapte, sub acea patura de stele argintii cu toata lumea in jurul nostru, fara a scoate nici un cuvant, i-am declarat iubirea mea. Inima mea batea asa de tare si mainile imi tremurau ingrozitor.

Tot ce am trait alaturi de el mi se parea un vis...un vis real cu personaje reale. Iubesc totul la el: buzele, ochii, sufletul sau cald si pur. Se spune ca fericirea este ca un fluture, care, atunci cand este urmarit este intodeauna la un pas de a fi prins, dar daca stai linistit, se poate aseza pe tine. Se pare k in sfarsitstau linistita si fericirea domneste intre noi.

Timpul a trecut foarte repede, mai ales alaturi de Jane cu care am stat pentru alegerea unei tinute cat mai frumoase. Saraca, ea nu stie pentru ce ma strofoc asa de mult. Urasc faptul ca o mint tocmai pe ea, dar pe moment e cel mai bine. Cu pasi grabiti, merg la locul de intalnire: Mainsfield Park, tocmai acum la apus....aaaa...uite-l in sfarsit, zeul meu statea cu spatele, asteptandu-ma sa apar din partea cealalta, dar nu stia ca vin pe o scurtatura si i-am descoperit si surpriza...trandafiri albii ma asteptau ascunsi in spatele lui...

Cu grija, am mers in spatele lui si i-am atins usor umarul drept. Tresaritul lui m-a facut sa chicotesc. Era asa de frumos.

- Buna, prea frumoasa domnita, astazi sunteti incantatoare, ma complimenta cu vocea lui dulce.

- Asemenea si dumneavoastra, sir, incerc sa il lingusesc un pic.

- Imi dati acordul pentru a va rapi in seara asta? uau asta chiar ma uimit, nu ma asteptam deloc la asta.

- Daca aveti bunavointa, sigur ca da.

Si am plecat plimbandu-ne agale de-a lungul parcului...era o atmosfera atat de placutasi relaxanta, incat era imposibil sa nu te bucuri de ea. Un loc special, intr-un moment special la bratul unei persoane speciale. Seara a decurs intr-un ritm romantic, stele ne serveau drept lumanari si mireasma aerului bland ne tinea loc de respiratie. Acum stiam asa de multe despre el, ata ce ii place, cat si ceea ce nu ii place: numele de Eddie era si pentru mine urat, suna ca un nume de catel.

- In cele din urma ar trebui sa plec, cred ca mama e ingrijorata, mai ales nestiind unde sunt.

- Chiar ar trebui sa pleci? Vocea lui suna a implorare, totul cu tine pare mai usor, mai colorat, mai plin de viata...

- Atunci intr-o alta zi, intr-o alta ora, pana atunci, sperante nemuritoare, iubitul meu....

Dau sa plec, cand el ma trage in bratele lui, buzele lipindui-se delicat de ale mele. Un fior m-a cutremurat,ajungand pana in inima, iar timpul parca s-a oprit, inlaturand orice trecut sau viitor, existand doar prezentul , realitatea ca el chiar ma iubea... cu un oftat ma elibera din sarut, vizibil necajit ca nu se putea continua la nesfarsit.

Dar acest sentiment dura doar o secunda afisand zambetul lui strengaresc si ma conduse pana la iesirea din uriasul parc.

In timp ce ma indepartam de el, am avut o mica revelatie. Il mai vazusem si inainte de bal doar ca nu in acesta lume, intr-o lume diferita de a noastra, un viitor sau poate un trecut indepartat.

Edward pov

A fi cu ea era cea mai mare fericire pe care o cunoscusem vreodata. Atat de perfecta, atat de unica...o iubeam atat de mult incat toate simturile refuzau sa mai functioneze normal. Stiam ca si ea ma iubeste dupa felul in care ma privea, cu o caldura si o adoratie nemarginita. Acum stiam pentru ce traiesc...pt inima ei care bate. Pt abundenta de roseala din obrajorii catifelati, pt tot ceea ce este cu adevarat si nimic mai mult.

Curajul meu a reaparut tocmai la sfarsitul serii. Cu o voce tremuranda, parca nu era a mea, am invitato intro seara la o mica plimbare tocmai la apus deoarec din putinele cuvinte pe care i leam rapit staim ca ii place amurgul la fel de mult cum imi place si mie.

Intalnirea cu ea este...acum!!! Sfinte Doamne nu imi vine sa cred, cnd a trecut timpul asa de repede? Norocul meu ca sunt imbracat decent, astfel intarziam si mai mult. Cu mare grija, ca Alice sa nu observe disparitia unui buchet mare de trandafiri albi, ies din casa si fuga in Mainsfield Park.

Eram prea nerabdator sa o reintalnesc, as aca vrand sa ii fac o surpriza tin florile la spate si privesc in directia in care ar trebui sa apara. Emotii? Nuuu....de la foarte mari in sus, dar orice indragostit are emotii la prima lui intalnire, o sa am ce le povesti nepotilor.

Stau...stau, eram asa de concentrat pe un anumit punct incat am tresarit cand cineva imi atinse delicat umarul...era ingerul meu. Cu inima inca sarind din piept imi fac curaj sa o complimentez.

- Buna, prea frumoasa domnita, astazi sunteti incantatoare

- Asemenea si dumneavoastra, sir, avea cea mai frumoasa voce si pentru ea faceam orice, chiar am vrut sa o surprind.

- Imi dati acordul pentru a va rapi in seara asta? si se vedea pe chipul ei ca la asa ceva nu se astepta.

- Daca aveti bunavointa, sigur ca da. Asta ma uimit pe mine, fata asta era incredibila.

Intotdeauna ma gandesc la ce are in cap, la ce se gandeste deoarece de fiecare data cand te asteptai la un raspuns, ea dadea altul, poate si mai bun decat la cel care te gandeai.

Seara a trecut destul de repede, atat pentru ea, cat s pentru mine, ea fiind cea care sparge gheata.

- In cele din urma ar trebui sa plec, cred ca mama e ingrijorata, mai ales nestiind unde sunt.

- Chiar ar trebui sa pleci? Offf de ce trebuie sa ne despartim?

- Atunci intr-o alta zi, intr-o alta ora, pana atunci, sperante nemuritoare, iubitul meu....

Facandu-mi curaj o iau in brate. Apropindu-ma de ea simtind in mine dorinta de a o srauta , ii fur buzele gustandu-le din nou aroma, simteam limbile noastre dansand intr-un ritm numai de ele stiut. Strafulgerari imi intrau in tot corpul si din expresia ei as fi jurat ca si ei.

Punand capt sarutului cu un oftat, i-am privit expresia la care nu mi-am putut reprima un zambet cat se poate de sincer, apoi luand-o de brat am condus-o la iesirea parcului.

Iar in timp ce o priveam indepartandu-se in gand mi-a venit ideea sa ii scriu o scrisoare in care sa ilustrez toate sentimentele mele pentru ea. Cu scrisoarea infiripandumi-o in minte am plecat la familia mea.