luni, 16 august 2010

Capitolul 7- O veste, un oras, un mister



Edward Pov

-Ce??? Ed cum poti spune aceste cuvinte? Cum adica nu te mai casatoresti cu mine? Esti bine?
Cred ca nu a inteles ceea ce am spus, vorba lui Alice blondele sunt mai deosebite decat restul.
-Da, Tanya e adevarat. Nu vreau sa ma casatoresc.
Toti s-ai uitat la mine de parca eram de piatra, dar cuvantul cel mai potrivit ar fi socati?
-Atunci in cazul asta prelungim data nuntii pe 13 Iulie, e bine?
- TANYA!!! Am tipat asa de tare incat s-au speriat atat mama cat si Carmen, ce nu intelegi ca nu vreau sa ma casatoresc cu tine? Eu nu te iubesc! Am scuipat cuvintele, si daca nu mai avem nimic de zis eu va spun drum bun inapoi de acolo de unde ati venit … si am iesit din salon, din casa. Imi era asa de dor de ingerul meu si aveam o multime de intrebari.
-Edward! Ma striga Alice iesind din casa alergand, unde pleci? Stai!
-Alice plec ...ma duc la Bella chiar vreau sa vad ce zice.
-Ed in casa sunt toti paralizati, nu spun nimic
-Cred niciodata nu s-au asteptat la asa ceva din partea mea dar acum te-am lasat plec la iubirea mea.

Noaptea se lasa peste Chicago si odata cu ea o neliniste launtrica crestea in mine. Luna ascunsa printre nori isi mai scotea din cand in cand obrajii palizi care nu mai sraluceau, iar stelele nu mai erau atat de dese ca intotdeauna. Resedinta Swan nu iesea in evidenta cu nimic deosebit fata de celelalte.Totul era tacut ...mult mai tacut ca de obicei si un sentiment ciudat imi rasari in inima. Nu era o ora indiscreta asa ca imi fac curaj si bat la usa. Dupa cateva batai in usa imi deschide doamna Swan si cu o voce rece spune:
-Poftim tinere,...dar tu nu stii ca e ora nepotrivita pentru vizite?
-Dna, si inclin capul, am venit in vizita la domnisoara Isabella... sunteti amabila sa o anuntati ca am venit?
- Din pacate nu pot sa fac acest lucru, nici daca as vrea , si incepu a plange
-Dar va rog ...a patit ceva Bella? Spuneti-mi va rog!!
-Bella bella mea ...a plecat...
Dar nu mai puteam zice nimic, am tacut, nu mai vedeam, nu mai auzeam nimic, plecase si asta durea cel mai tare.Eram distrus din punct de vedere psihic
-Nimic, te rog sa pleci si inchise usa. Acum fugeam in neant pentru ca nimic nu mai conta, ea era acum departe ...dar...intr-un moment de stralucire merg din nou la casa Swan.
-Tu din nou?
-Dna imi puteti spune unde este?
-Tu chiar o iubesti pe fata mea?
-Da, din toata inima mea si va jur ca nu ma insor cu Tanya
- Bine te cred Edward, este in orasul Detroit a plecat acum cateva ore, cu putin noroc o prinzi pe drum.
- Multumesc foarte mult ...si am plecat in cautarea ei dar nu inainte de a lua cateva haine si cel mai bun cal al meu.


Bella Pov

Plecarea mea a durut foarte tare dar durerea mea e prea mare si numai pot suporta. In urma mea imi las prea iubita mea mama si pe buna mea prietena Jane. Cu lacrimi in ochi imi umplu cuferele cu ceva bijuterii apoi plec. Despartirea a fost crunta. Pe langa persoanele dragi lasam in urma mii de amintiri dar mai ales iubirea mea pentru barbatul pe care il iubesc.
-La drum Sam! Ii spun vizitiului. Sam Panthouse mi-a fost ca un tata. Lucreaza pentru familia mea de cand eram eu mica. El m-a invatat sa calaresc in ciuda faptului ca mama era categoric impotriva. Nimeni nu m-a insotit. Doream sa fiu eu Bella, fata cu parul ca mahonul, fata cea plina de viata... amintiri pline, amintiri seci, amintiri vii ce ma sufoca. Ciudat, strabat miile si de abia acum am observat ca in buzunarul pelerinei mele aveam un ceas... desigur era ceasul bunicii. Era exact asa cum mi-l amintteam eu.
-Domnisoara, am ajuns!
-Multumesc Sam, si ma ajuta sa cobor din trasura. Timpul e necrutator cu muritorii. Trece pe langa tine asa incat nu te poti gandi la multe decat la: Edward care probabil se bucura de logodna cu Tanya si la ceas care mi se pare ca este cel mai important obiect. Nici macar nu am observat ca era dupa-amiaza, cea care simbolizeaza maturiatea sufletului unui om.
Casa cumparata era minunata. Era exact pe gustul meu, destul de departe de ochii curiosilor deoarece casa era izolata de oras, dar faptul ca voi locui singura ma incanta de dinainte de al cunoaste pe Edward.
In sufrageria casei era un birou la care m-am asezat si i-am scris mamei, anuntand-o ca am ajuns in Detroit si ca locuinta nu necesita renovari. Am incheiat cu salutari pentru toate rudele noastre. Sper ca mama sa nu simta tristetea mea citindu-mi randurile nu foarte vesele.
Mi-am indreptat privirea spre fereastra. Era amurgul. Pierzandu-mi sirul gandurilor in lumina trandafirie a cerului, am hotarat ca totusi poate trebuia sa ii mai scriu o ultima scrisoare lui Edward.
Iubitul meu,
Scrisoarea ta ajunsa la mine tarziu chiar mi-a dovedit ca ma iubesti. Pot exprima sentimentele pe care le simt pentru tine in o mie de cuvinte, o mie de gesturi, o mie de fapte, dar durerea pricinuita de faptul ca te vei insura cu o alta femeie, si nu cu mine arde inauntrul sufletului meu lasand in urma lui un gol imens, un suflet gol. Ultima bataie a inimii mele va fi pentru tine dar voi fi nefericita ca nu vom imbatrani impreuna si nu o sa mor in bratele tale. Nu am sa te uit niciodata ingerul meu preaiubit
A ta Bella pentru vecie!


O lacrima a cazut pe numele meu in incheierea scrisorii si in incheierea serii.


A doua zi a adus cu ea o caldura foarte mare... hmmm... soare de ce nu incalzesti si inima mea rece si trista?! gandeam in timp ce am adus la indeplinire trimiterea scrisorilor.
Trebuie sa mai stiti ca in cateva zile voi cunoaste o familie cu doi copii. Familia Ferrars m-a acceptat ca si guvernanta pentru Lucy si Elinor, cele doua fetite ale lor. Erau niste oameni de admirat, familia care mi-o imaginam, doar cu cateva zile in urma ca as putea-o intemeia cu Edward.
Desi Detroit era cu totul diferit de Chicago, totul in jur imi aducea aminte de capitolul precedent al vietii mele.
Acum de incredere ramasese vechiul ceas al bunicii, singurul caruia mai puteam sa ii mai impartasesc suferintele mele. Si care acum privindu-l imi creeaza o stare de deja-vu puternica.
Nici nu am hotarat bine asta, ca silueta unui barbat calare ma facu sa-mi indrept privirea spre intrarea in gradina. Calaretul se opri la poarta. Era un domn, probabil domnul Ferrars la care eram angajata, acum aveam sa aflu mai multe despre fetite. Dar... nu era domnul Ferrars... nu avea nici aerul lui... nici inaltimea lui... M-am uitat din nou. El tocmai descalecase. In intunericul acesta aproape de nepatruns l-am vazut pe... Nu ma puteam insela ... era... EDWARD!!!

miercuri, 11 august 2010

Capitolul 6- Dragostea costa



Edward Pov
O iubesc din tot sufletul, o iubesc ca un nebun si mi-as da tot sangele numai ca ea sa nu sufere....o iubesc si nu am ce face....
-Edward, Edward trezeste-te! Iar visezi cu ochii deschisi.
- Scuze Alice, nu sunt deloc atent!
-Stii au venit la noi....
-Cine? Chiar ca nu eram deloc atent.
-Chiar nu stii? Doamne chiar nu stii? Fata asta imi tipa in urechi si ma exaspera cu ghicitorile ei. Daca nu stiu, nu stiu...tot ceea ce stiu e ca Bella nu e langa mine.
-Sa-ti explic, dar nu sunt necesare decat trei cuvinte: Tanya, promisiune, casatorie.
Atunci totul a cazut. Asta da lovitura grea. De cand am intalnit-o pe Bella, viata mea mi s-a schimbat si de anumite lucruri chiar am uitat, spre exemplu Tanya, fata cu parul blond, din nord, cam prostuta cei drept, fata de restul familiei ei si care....a da, va trebui sa ma casatoresc cu ea, dar din pacate, armistitul facut intre tata si sora ei mai mare, Carmen va ceda pentru ca eu nu ma voi casatori cu ea.
- Da Alice, acum imi amintesc....totul, din pacate...
- Si ce vei face Edward, stii ca nici tata nu vrea, dar nu are incotro.
- Stiu, dar pe atunci imi placea de ea, acum iubesc pe altcineva si inima mea bate numai pentru ea.
- Edward, o cunosc, e Isabella nu? Acest mic spiridus chiar ma uimeste.
- Ti-ai dat seama nu? Da despre ea este vorba si imi inchipui cum...si am inceput sa chicotesc.
- Iesirile tale, stralucirea din ochii tai, buchetul de trandafiri albi, lipsa din salon, dar mai ales dansul de la bal a facut totul evident....Edward, in acea seara toata lumea v-a admirat si sincer chiar va sta bine impreuna.
- Chiar apreciez mult Alice, chiar azi i-am scris o scrisoare in care imi exprim toate sentimentele fata de ea. Ma rog din toate puterile mele ca ea sa ma accepte asa cum sunt, dar acum hai jos sa lamurim situatia, le voi spune ca nu ma voi casatori cu Tanya...si am iesit din camera sa infrunt destinul pe care mi l-a croit o persoana necunoscuta.
Din salonul principal se auzeau multe voci, atat feminine, cat si masculine, rasete si multa voie buna....
- Edward baiete, bine te-am gasit, m-a intampinat Eleazar si m-a imbratisat in acelasi timp.
- Bine ati venit prieteni, din pacate pentru voi am o veste proasta, cu parere de rau, nu ma voi casatori cu tine Tanya, eu iubesc pe altcineva.
Cu aceste vorbe imi voi infrunta soarta si voi lupta pentru iubirea Bellei cat va fi nevoie....

Bella pov
Sunt in al noualea cer. Acel sarut mi-a dovedit cat de mult ma iubeste. Chiar nu ma asteptam la asa ceva din partea lui.
- Bella...Bella, ce mai faci?
- Jane, draga si buna mea prietena, ai vrea sa mi te alaturi bucuriei ce sufletu-mi dispune?
- Daca nu cu mine, daca nu eu care te cunosc atat de bine, atunci cine?
- Foarte bine...am pe cineva care mie drag ca lumina ochilor.
- Pe cine, intreba speriata Jane, cine e acel cineva care ti-a rapit inima?
- Nu o sa-ti vina sa crezi, dar e Edward Cullen, acel inger al noptilor mele care imi vegheaza dragostea....
- Nu poate fi cu putinta, fata proasta ce esti tu...Edward Cullen? Chiar din familia Cullen, fiul doctorului Cullen? Chiar m-a speriat acest lucru, vocea ei, privirea ei care dadea a mila.
- Da chiar el cu care am dansat de ziua mamei lui, ne-am intalnit, am privit amurgul si da, el este cel pe care l-am sarutat acum cateva zile, dar ce s-a intamplat?
- Chiar nu stii noutatile, ceea ce s-a intamplat la resedinta familiei Cullen?
- Nu, dar nu ma speria, povesteste!
- Familia Cullen au primit o vizita din partea familiei Denali.
- Denali? Nu am auzit de aceasta familie.
- Familia Denali locuieste undeva in Nord, e o familie regala foarte veche formata din Carmen si Eleazar, Kate si Garett, care sunt perechi si Tanya...ei bine, Tanya este singura si din cate se pare ii este promisa lui Edward.
- Poftim!!! acest lucru este imposibil, nu cred, nuuuuuuuu...si am inceput sa plang, simteam cum inima mi se sparge in mii de bucatele ca un portelan scapat din mana si cioburile dor mai tare decat ranile, tot ce mi-a spus Jane nu poate fi adevarat, refuzam cu atata ardoare incat numai eram constienta de ceea ce faceam, saraca Jane, sarac sufletul meu....
- Bella calmeaza-te, Bellaaaaaaaaaaaa, dar eu eram cu gandul departe, departe....nenorocirea mea de azi este egala cu fericirea mea traita in trecut....
Intunericul se lasa peste oras, dar mai ales peste sufletul meu care a incetat sa mai traiasca din clipa in care Jane mi-a dat aceasta veste devastatoare pentru mine. As fi preferat sa mi se infinga un pumnal in inima decat sa aud acele cuvinte...
- Bella, iubita mea, nu mai fi trista, caci iubirea vine si trece, ma consola mama, dar zadarnic, vei vedea ca foarte curand totul se va rezolva si vei fi foarte fericita.
- Mama, nu ai habar prin ce trec eu acum, infernul mi se pare dulce in comparatie cu ce traiesc eu si lacrimile imi brazdau fata din nou.
- Poate ceea ce am eu te va inveseli si din buzunar a scos o bucata de hartie impaturita foarte elegant, mesagerul mi-a adus-o azi dimineata, dar am uitat sa ti-o dau, poftim, eu nu am citit-o deoarece iti este adresata tie, acum te las singura sa o citesti singura.
- Multumesc mult mama si aceasta pleca, m-am uitat la expeditor si erau trecute doar initialele E.C. Era un scris limpede si clar. Dau sa citesc

“Mon amour,
Je vis par le courage qui tu m’inspires. Aa haut pour moi de le comprendre et de découvrir que la vie peut offrir beaucoup plus que la passion egoiste ou réclamation qui commencent par je. J’adore ce que vous etes, avec un amour, plus fort que la distance, plus fort que le temps, plus impitoyable que la raison, malgré la distance et le fait que lorsque vous etes absent et la raison.. Je n'ai pas peur de moi, les sentiments que nous cachons dans la crainte de la vulnérabilité, je crains que des mains qui améliorera votre désir. Vivez chaque morceau de moi dans toute pensée qui font face à la déchirure ou le sourire moments. Étroitement liés à la solitude et la peur de découvrir au-delà de leur lutte contre un destin hostile, et si l'amour est plus fort que l'oubli, votre courage, notre courage gagnera rien. Avec vous, ensemble, sont esemble et ne portent tant de bonheur mon cœur. Me tempête et le vent et de la passion et de la vie et la mort et la douleur ne peut s'empêcher de penser que je vis et de haut et descendre à chaque battement cardiaque. L'amour, de vivre, et nous trouvons l'éternité si nous avons perdons le long du chemin, notre éternité le trouverez sur nous parce que son essence est dans notre amour.Mon amour, il ya pour notre destin.
Ton ange,
Edward “

Traducerea scrisorii lui Edward catre Bella:


“Iubire,
Traiesc datorita curajului pe care mi-l inspiri. Ma inalt pentru a te intelege si a descoperi ca viata poate oferi mult mai mult decat pasiune egoista sau pretentii care incep cu EU.Iubesc ceea ce esti, cu o dragoste mai puternica decat distanta, mai tare decat timpul, mai neinduratoare decat ratiunea, in ciuda faptului ca esti distanta, timp si ratiune. Nu mai mi-e frica de mine, de sentimente pe care le-am ascuns din teama de vulnerabilitate, mi-e frica doar de mâinele care va intensifica dorul dupa tine. Traiesti in fiecare bucatica din mine, in fiecare gand, lacrima sau zambet cu care infrunt clipele. Impletesc teama cu singuratatea si te descopar dincolo de ele luptand cu un destin potrivnic, si daca dragostea e mai puternica decat uitarea, curajul tau, curajul nostru va invinge orice.Cu tine alaturi sunt intreg, iar inima mea abia suporta atata fericire. Trezesti in mine furtuna, si vant si pasiune si moarte si viata si cant si durere, dar simt ca traiesc si ma inalt si cobor cu fiecare bataie a inimii. Iubim, traim, ne vom regasi in eternitate, iar daca ne vom pierde de-a lungul drumului, eternitatea ne va gasi ea pe noi pentru ca esenta ei se afla in dragostea noastra.Iubirea mea, exist pentru destinul nostru.Al tau inger,
Edward”


Am impaturit scrisoarea si am lasat-o pa masa. Nici eu nu stiu ce sa mai cred. Sunt total confuza. Pe de o parte scrisoarea este scrisa sincer si cu multa daruire. Pe de alta parte Edward trebuia sa se casatoreasca cu Tanya din cate mi-a povestit Jane, dar totusi cum as putea crede ca Edward simte vreo afectiune fata de Tanya dupa ce mi-a demonstrat dragostea pentru mine in atatea moduri: privirea lui, zambetul strengaresc care mereu ma facea sa ametesc, felul in care vorbea, saruturile, dansurile, trandafirii, dar si cantecul special creat pentru mine in seara balului- Bella’s Lullaby.
Tot ce am aflat azi chiar daca sufeream si plangeam nu aveau sa distruga parerea buna despre el, si nici chiar despre familia Denali, si in special Tanya, pentru ca eram convinsa ca era obligat la acest legamant.
Asa ca impartasindu-i mamei si lui Jane, am hotarat ca cel mai bun lucru era sa stau departe de familia Cullen si sa plec pentru un timp din Chicago, cu scopul de a-l uita pe Edward si ceilalti si cum spunea mama sa imi refac viata, desi in adancul inimii mele stiam ca nu voi mai putea iubi pe altcineva niciodata.

joi, 5 august 2010

Capitolul 5- Sarutul amurgului


“Fericirea are o poveste care nu este povestea obisnuita; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atat de dense incat sunt sterse de insusi perfectiunea lor, incremenite intr-o estompare vesnica.”

Pascal Bruckner

Bella pov

Ceea ce mi sa intamplat la bal a fost cu adevarat magic. Niciodata nu mas i gandit ca Edward Cullen era alesul inimii mele. In acea noapte, sub acea patura de stele argintii cu toata lumea in jurul nostru, fara a scoate nici un cuvant, i-am declarat iubirea mea. Inima mea batea asa de tare si mainile imi tremurau ingrozitor.

Tot ce am trait alaturi de el mi se parea un vis...un vis real cu personaje reale. Iubesc totul la el: buzele, ochii, sufletul sau cald si pur. Se spune ca fericirea este ca un fluture, care, atunci cand este urmarit este intodeauna la un pas de a fi prins, dar daca stai linistit, se poate aseza pe tine. Se pare k in sfarsitstau linistita si fericirea domneste intre noi.

Timpul a trecut foarte repede, mai ales alaturi de Jane cu care am stat pentru alegerea unei tinute cat mai frumoase. Saraca, ea nu stie pentru ce ma strofoc asa de mult. Urasc faptul ca o mint tocmai pe ea, dar pe moment e cel mai bine. Cu pasi grabiti, merg la locul de intalnire: Mainsfield Park, tocmai acum la apus....aaaa...uite-l in sfarsit, zeul meu statea cu spatele, asteptandu-ma sa apar din partea cealalta, dar nu stia ca vin pe o scurtatura si i-am descoperit si surpriza...trandafiri albii ma asteptau ascunsi in spatele lui...

Cu grija, am mers in spatele lui si i-am atins usor umarul drept. Tresaritul lui m-a facut sa chicotesc. Era asa de frumos.

- Buna, prea frumoasa domnita, astazi sunteti incantatoare, ma complimenta cu vocea lui dulce.

- Asemenea si dumneavoastra, sir, incerc sa il lingusesc un pic.

- Imi dati acordul pentru a va rapi in seara asta? uau asta chiar ma uimit, nu ma asteptam deloc la asta.

- Daca aveti bunavointa, sigur ca da.

Si am plecat plimbandu-ne agale de-a lungul parcului...era o atmosfera atat de placutasi relaxanta, incat era imposibil sa nu te bucuri de ea. Un loc special, intr-un moment special la bratul unei persoane speciale. Seara a decurs intr-un ritm romantic, stele ne serveau drept lumanari si mireasma aerului bland ne tinea loc de respiratie. Acum stiam asa de multe despre el, ata ce ii place, cat si ceea ce nu ii place: numele de Eddie era si pentru mine urat, suna ca un nume de catel.

- In cele din urma ar trebui sa plec, cred ca mama e ingrijorata, mai ales nestiind unde sunt.

- Chiar ar trebui sa pleci? Vocea lui suna a implorare, totul cu tine pare mai usor, mai colorat, mai plin de viata...

- Atunci intr-o alta zi, intr-o alta ora, pana atunci, sperante nemuritoare, iubitul meu....

Dau sa plec, cand el ma trage in bratele lui, buzele lipindui-se delicat de ale mele. Un fior m-a cutremurat,ajungand pana in inima, iar timpul parca s-a oprit, inlaturand orice trecut sau viitor, existand doar prezentul , realitatea ca el chiar ma iubea... cu un oftat ma elibera din sarut, vizibil necajit ca nu se putea continua la nesfarsit.

Dar acest sentiment dura doar o secunda afisand zambetul lui strengaresc si ma conduse pana la iesirea din uriasul parc.

In timp ce ma indepartam de el, am avut o mica revelatie. Il mai vazusem si inainte de bal doar ca nu in acesta lume, intr-o lume diferita de a noastra, un viitor sau poate un trecut indepartat.

Edward pov

A fi cu ea era cea mai mare fericire pe care o cunoscusem vreodata. Atat de perfecta, atat de unica...o iubeam atat de mult incat toate simturile refuzau sa mai functioneze normal. Stiam ca si ea ma iubeste dupa felul in care ma privea, cu o caldura si o adoratie nemarginita. Acum stiam pentru ce traiesc...pt inima ei care bate. Pt abundenta de roseala din obrajorii catifelati, pt tot ceea ce este cu adevarat si nimic mai mult.

Curajul meu a reaparut tocmai la sfarsitul serii. Cu o voce tremuranda, parca nu era a mea, am invitato intro seara la o mica plimbare tocmai la apus deoarec din putinele cuvinte pe care i leam rapit staim ca ii place amurgul la fel de mult cum imi place si mie.

Intalnirea cu ea este...acum!!! Sfinte Doamne nu imi vine sa cred, cnd a trecut timpul asa de repede? Norocul meu ca sunt imbracat decent, astfel intarziam si mai mult. Cu mare grija, ca Alice sa nu observe disparitia unui buchet mare de trandafiri albi, ies din casa si fuga in Mainsfield Park.

Eram prea nerabdator sa o reintalnesc, as aca vrand sa ii fac o surpriza tin florile la spate si privesc in directia in care ar trebui sa apara. Emotii? Nuuu....de la foarte mari in sus, dar orice indragostit are emotii la prima lui intalnire, o sa am ce le povesti nepotilor.

Stau...stau, eram asa de concentrat pe un anumit punct incat am tresarit cand cineva imi atinse delicat umarul...era ingerul meu. Cu inima inca sarind din piept imi fac curaj sa o complimentez.

- Buna, prea frumoasa domnita, astazi sunteti incantatoare

- Asemenea si dumneavoastra, sir, avea cea mai frumoasa voce si pentru ea faceam orice, chiar am vrut sa o surprind.

- Imi dati acordul pentru a va rapi in seara asta? si se vedea pe chipul ei ca la asa ceva nu se astepta.

- Daca aveti bunavointa, sigur ca da. Asta ma uimit pe mine, fata asta era incredibila.

Intotdeauna ma gandesc la ce are in cap, la ce se gandeste deoarece de fiecare data cand te asteptai la un raspuns, ea dadea altul, poate si mai bun decat la cel care te gandeai.

Seara a trecut destul de repede, atat pentru ea, cat s pentru mine, ea fiind cea care sparge gheata.

- In cele din urma ar trebui sa plec, cred ca mama e ingrijorata, mai ales nestiind unde sunt.

- Chiar ar trebui sa pleci? Offf de ce trebuie sa ne despartim?

- Atunci intr-o alta zi, intr-o alta ora, pana atunci, sperante nemuritoare, iubitul meu....

Facandu-mi curaj o iau in brate. Apropindu-ma de ea simtind in mine dorinta de a o srauta , ii fur buzele gustandu-le din nou aroma, simteam limbile noastre dansand intr-un ritm numai de ele stiut. Strafulgerari imi intrau in tot corpul si din expresia ei as fi jurat ca si ei.

Punand capt sarutului cu un oftat, i-am privit expresia la care nu mi-am putut reprima un zambet cat se poate de sincer, apoi luand-o de brat am condus-o la iesirea parcului.

Iar in timp ce o priveam indepartandu-se in gand mi-a venit ideea sa ii scriu o scrisoare in care sa ilustrez toate sentimentele mele pentru ea. Cu scrisoarea infiripandumi-o in minte am plecat la familia mea.

luni, 26 iulie 2010

Capitolul 4- Dansul unei iubiri










Trei zile de intrebari si nici un raspuns. Trei zile in care ma rog pentru al putea intalni din nou pe acel tanar. Trei zile de tortura deoarece mama si Jane au incercat sa fac arochia perfecta pentru bal...si vaznadu-ma aici, stand in fata resedintei Cullen, imi dau seama ca toata munca lor nu a fost in zadar. Imaginati-va toate stelele cerului desprinse de pe bolta si coborand pe pamant, intr-un dans nestapanit, asezate atat in paru-mi prins in coc, cat si pe rochia mea albastra asortata foarte elegant cu niste conduri minunati. Pe fundal se auzi o melodie cantata la pian. Parca vrajita de notele muzicale, ma las purtata pana in salonul principal. Era ceva ce nu puteai descrie...totul atat de deschis si luminos, aerul inmiresmat de florile asezate in buchete mari si raspandite peste tot.
Totul mi se parea dintr-o alta lume. Cu mare usurinta am fost prezentata domnului si doamnei Cullen. Restul familiei i-am cunoscut pe parcusul serii.
Noaptea se lasa grabita si totul decurgea normal. Am fost curtata de unii baieti, am dansat cu altii, dar pentru nici unul dintre ei nu vo putea tese nici un fel de sentimente...eram pur si simplu indragostita de acel baiat care mia salvat viata in acea seara si totusi...simteam o atractie nebanuita pentru tanarul care canta la pian. Chipul nu i lam putut zari deloc, dar din spusele lui jane si a mamei era mezinul familiei Cullen, Edward Cullen. Ultima melodie a lui s-a incheiat intru-un ton melancolic, ca si cum ar astepta pe cineva...
- Isabella, Isabella, vino te rog, ma striga sau ma tragea mai bine spun Alice, vreau sa-ti prezint pe cineva foarte special atat mie, cat si familiei...Edward ea este Bella...Bella el este Edward, fratele meu.
Eram pur si simplu socata...sau socati? Nici in cele mai minunate vise ale mele nu imi inchipuiam ca acel baiat este tocmai Edward Cullen...acum se poate spune ca sunt in locul meu fericit. Oceanul ochilor lui verzi ma priveau cu o adoratie inexplicabila si aveau o sclipire aparte. Vocea lui era cea mai pretioasa muzica penru urechile mele. Revenindu-si mai repede din soc decat mine, imi lua mana intr-a lui si mi-o saruta delicat...hmmm acest gest mi s-a parut foarte straniu pentru ca aveam impresia ca mi-a mai saruta mana la fel de dulce si delicat ca acum. Cu mandrie in glas imi spune:
- E o mare placere pentru mine sa va cunosc domnisoara si va fi o placere si mai mare pentru mine daca m-ati acorda un dans...
- Placerea e a mea, dar de ce numai un dans si nu mai multe? Oups...tocmai mi-a scapat porumbelul din gura, minunat...m-am facut de ras in fata lui, bravo Bella.
Amuzat de spusele mele, ma condus spre ringul de dans. Eram ca doua piese de puzzle care se imbina si se potrivesc perfect. El nu ma privea ca pe o persoana necunoscuta, ci pe una pe care o cunoaste de toate viata, ca pe cea mai pretioasa comoara pe care in sfarsit a descoperit-o si acum se putea bucura de ea.
Totul era acum perfect...aici in bratele lui Edward in vazul tuturor, simteam ca nu mie frica de nimeni si nimic, ca aveam tot ce imi doream, chiar si mai mult de atat...seara a decurs intr-un ritm cu totul special, eu si Edward eram de nedespartiti ca logodnicii...nu, ca ei...parca eram sot si sotie...

Edward Pov

A sosit si ziua cea mare. Ziua de nastere a mamei e foarte importanta, atat pentru mine, cat si pentru intreaga familie. Toate pregatirile pentru bal sunt gata si asta datorita numai lui Alice. Ea e un adevarat fenomen si expert cand vine vorba de baluri.
Recunosc ca ultimile zile au fost iadul pentru mine. Chiar daca stiu ca visul meu a devenit realitate si ca acea fata face parte din viata reala, faptul ca nu pot fi langa ea sa o protejez si sa ii spun cat de mult o iubesc ma inebunesc, parandu-ma imposibil acest lucru. O multime de intrebari imi treceau prin minte in acel moment: cum o cheama, ce gandeste, oare ma va iubi la fel de mult cum o iubesc eu pe ea?
Bataile orologiului ma trezira la realitate. Acesta arata ca au trecut 20 de ore din cela 24 ale zilei...fiar, invitatii au inceput sa vina si eu nu sunt gata. Se pare ca fata morgana, mai nou devenita realitate imi ocupa mai mult timp decat as crede.
Cu o viteza uimitoare m-am imbracat in costumul pe care Alice mi l-a cumparat special pentru aceasta ocazie si in doua minute eram jos in salonul principal imtampinand impreuna cu familia mea, invitatii.
Intre timp, dorind sa ii fac o surpriza cat mai placuta mamei, m-am asezat la pian, asezat discret intr-un colt al salonului si am inceput sa cant toate melodiile preferate a mamei.
Atunci cand am ajuns la ultima nota a piesei scrise pentru ingerul meu, am auzit-o pe Alice facandu-mi prezenraile cu o fata, Bella. Am intors capul si... mai sa incremenesc...Bella este... cea pe care o tot astept de atat timp... fata din vis si cea pe care am prins-o in bratele mele acum 3 zile pe strada inainte sa cada. Revenind din soc soptesc:
- E o mare placere pentru mine sa va cunosc domnisoara si va fi o placere si mai mare pentru mine daca m-ati acorda un dans...
- Placerea e a mea, dar de ce numai un dans si nu mai multe? Intreba Bella dar o secunda mai tarziu se inrosise. Neputand sa nu chicotesc, am luat-o la dans.
Timpul trecu in timp ce noi dansam, intelegandu-ne doar din priviri de parca ne-am intelege de o viata... ca sot si sotie.
Incet de tot am condus-o afara din multime, in parcul spectaculos al casei. Ne-am plimbat asa sub clar de luna tacuti pana cand Bella infrangand linistea spuse:
- E foarte frumos aici, Don Edward.
- Intr-adevar, decoratiunile sunt placerea lui Alice si Esme, mama mea... si as prefera sa nu imi spui Don, suna foarte formal, pentru tine sunt doar Edward si tu esti Bella mea. Rosind spectaculos cum nimeni nu mai putea intra in chioscul din spatele parcului, dantelat din lemn.
- Am uitat sa-ti spun cat esti de frumoasa in acesta rochie. Albastrul acesta marin iti vine ca manusa! Am complimentat-o.
- Poate nu ar trebui sa ma lauzi asa mult, sunt sigura ca iubita ta nu ar fi de acord.
Am ras cu toata inima.
- Eu nu am nici o iubita... poate ti se pare ciudat dar
sunt singurul din familie fara pereche... mama si tata, Alice si Jasper Hale, Rosalie Hale si Emmett. Hmmm...am oftat...pana acum!.
Am intalnit privirea Bellei care se schimba vizibil la auzul cuvintelor mele. Cu siguranta nu i-a scapat ,,pana acum”. Este o fata foarte perceptiva. Tacerea se lasa din nou, chipurile fiindu-ne luminate doar de felinarele de pe alei. Frumusetea ei ma orbea pe minut ce trecea.Simteam ca ea este aleasa inimii mele si din expresia ei si ea gandea probabil acelasi lucru.
Sovaind... am intins o mana sa o aduc mai aproape de mine. Degetele ii trasau delicat forma buzelor. Incet de tot, distanta dintre noi se micsora pana cand buzele noastre se intalnira intr-un sarut delicat. Dar nu ma asteptam la reactia Bellei care isi inoda degetele in parul meu, tragandu-ma sprea ea. Buzele se despartira, inhalandu-i aroma proprie... dar cu blandete si precautie m-am tras inapoi. Gafaind imi spuse:
- Te iubesc Edward!
- Tu esti viata mea acum! Am raspuns respirand cu greu inca.
Isi lasa capul pe umarul meu pana cand dupa o ora... Alice cu Jazz de brat aparura de pe alee.
Bineinteles , cum ne vazu surioara mea se inveseli radical dar zise :
- Balul s-a incheiat de mult ! Lumea este ingrijorata unde ati disparut! ... dar nu se putu abtine si scapa un chicotit de spiridus.
De langa mine Bella vorbi
- Vai de mine, ce tarziu este… spuse privind la ceasul delicat de pe mana ei si mai delicata. Trebuie ca ma asteapta cu trasura de mult mama si tata ...Alice, Jasper transmite-ti la toata lumea ca mi-a parut bine de cunostiinta. Apoi se intoarse spre mine si imi sopti la ureche: ,,Maine in Mainsfield Park” si depuse un pupic pe lobul urechii mele.
Inainte sa pot reactiona din nou ea disparu pe alee, ramanand cu amintirea unei seri nemaipomenite si cu promisiunea unei reintaniri.





















marți, 20 iulie 2010

Capitolul 3- O alta lume, o alta viata

Bella Pov


Am ajuns acasa tarziu dupa ce am fost la biblioteca liceului pentru a imprumuta ,,Treptele initierii”, o carte speciala pe care aveam de gand sa o citesc.
Great!!! Nu pot lucra deloc.. si asta din cauza zeului meu care imi sopteste mereu si mereu : ,,Vino la mine... te astept”.
Afara a sosit amurgul, momentul cel mai perfect din zi. Unii oameni sustin ca este imprevizibil sau prea trist, dar eu ma linistesc in acest moment. Si de ce va vorbesc despre amurg? Pentru ca in aceasta seara calda de mai se vede pe cer eclipsa totala de soare...tocmai in acesta clipa, tocmai in acest oras. Privind explozia de lumina rostesc: ,, As vrea, sa te intalnesc ingerule , pt ca te ador si te iubesc! “ Odata cu mine , vantul s-a oprit din cursul normalului, iar ceasul bunicii din palma mea inceput sa-si intoarca arcele intr-o viteza ametitoare... secunde, minute, ore, ani, decenii, sunt absorbite deodata cu mine intr-un tunel spectaculos al luminii. Chipuri unor persoane necunoscute, dar izbitor de frumoase ma inconjoara, dintre care fac parte o femeie micuta bruneta, un tanar inalt, blond semanand in oglinda cu o femeie, la fel de inalta si blonda. Toti sunt imbracati in rochii lungi sau costume elegante, dar acum eu ma recunosc cu ei pentru ca acum fac si eu parte din aceasta lume. In capatul tunelului invaluit intr-o aura a lui aparte asteapta nimeni altul decat baiatul din vis ... soptind ca pentru sine: ,, Existenta e oglinda in care cade imaginea palida a luminosului viitor, iar timpul merge cu noi mai departe. Incotro? Un vesnic acolo ii este indepartatul tel.” Ma imbratiseaza si depune un mic sarut pe fruntea mea... dar totul este inghitit de intuneric.



Anul 1918. Camera Bellei. Casa eleganta a familiei Swan.

- Bella, draga mea!!! Spune mama. E timpul sa te scoli si sa te imbraci pentru a merge in vizita la prietena ta, miss Jane Earnshaw. Trasura este deja in fata portii si... trebuie sa mai stii ca am primit de la familia doctorului Cullen o invitatie pentru a ne prezenta peste 3 zile la balul organizat cu ocazia implinirii varste de 38 ani a prea iubitei lui sotii Esme.
- Bine mama, voi fi gata imediat! Saraca Renne, mereu vorbeste foarte mult si mereu grabit.
- Deci le vei onora invitatia la bal? Intreba Jane.
- Probabil ca da, pentru ca mama vrea sa cunosc pe cineva de care sa ma indragostesc, deoarece sustine ea toate fetele de varsta mea sunt deja la maritate.
- Hmmm... iti multumesc oricum de vizita. Ar trebui sa pleci este tarziu deja.
- Da.. ne mai vedem. Noapte buna!


Apusul a aparut inveselindu-se printre norii pufosi si alburii. Razele lui ce se ascund printre nori, par niste linii ce brazdeaza cerul. Vantul nu mai clatina nici o frunza . Norii se ingroasa si mananca din albastrul cerului. Soarele priveste inclestand putin sprancenele, in timp, ce cerul ii fura culoarea si se ,,pierde’’ spre orizont de parca l-ar inghiti pamantul.
Intr-un tarziu dispare, iar cerul isi mai pastreaza culoarea trandifirie.
Eram singura femeie pe strada iluminata de felinare si meticulos aranjata cu ghivece de flori. M-am intors pentru o secunda cu spatele, verificand, dar atunci cand m-am intors mi-am dat seama ca acea miscare m-ar fi facut sa cad pe prima treapta a scarii ce cobora la gara, si ca ma simteam mult prea confortabil in bratele unui tanar fermecator. Acesta ma privi si am putut observa doua oceane verzii in care te puteai scufunda la propriu, acestea fiind incadrate de niste sprancene negre, iar pe frunte se vedeau cateva suvite aramii razvratite... dar.. de fapt tot parul lui avea culoarea aramiu ciocolatiu.
- Scuzati-ma!!! nu am vrut sa va deranjez cu neatentia mea!
- Miss ... asteptati ... ! striga cu o voce de clopotei, dar eu eram deja departe.

Seara inainte sa adorm am realizat ca am fost o proasta ca n-am vorbit cu el pentru ca sunt neconditionat si irevocabil indragostita de el



Edward pov

Agitatia pe care Alice o emana prin casa se resimti asupra mea. Balurile organizate la resedinta familiei Cullen sunt renumite, atat pentru perfectiune, cat si pentru grandoare si asta datorita numai lui Alice. Inainte de a ma elibera de toata aceasta agitatie care plana deasupra resedintei, am tras cu ochiul asupra listei de invitati, lucru pe care il fac intotdeauna cand dam un bal. Ciudat...privind peste lista interminabila, imi sare in ochi numele familiei Swan.
Scapand cu usurinta de Alice si Esme, mama mea, ma pot indrepta cu usurinta spre drumul care dadea spre oras. Credeam ca voi fi linistit, dar cuvantul Swan nu imi iesea din minte. Cunosc fiecare familie a orasului Chicago, dar acest nume de familie imi este necunoscut.
Mergand alene pe langa treptele garii vad in zare o tanara domnita ce mergea grabita si aproape intr-un moment de neatentie, uitanadu-se in spate era sa cada pe trepte. Imediat bratele i-au inconjurat trupul plapand, evitandu-se astfel impactul.
Oceanele de ciocolata ma priveau intens si stiam ca ea era fata din visul meu. Aceeasi ochi, acelasi par, acelasi parfum...toate adunate si stranse in aceasta tanara din bratele mele.
- Scuzati-ma, nu am vrut sa va deranjez cu neatentia mea...
Vocea ei angelica ma trezi la cruda realitate. Delicat, ea mi s-a retras din brate si cu pasi usori, dar repezi se indeparta de mine.
- Miss...asteptati! dar ea era mult prea departe.
Eram pur si simplu impietrit, refuzand complet sa ma misc, dar....visul meu a devenit realitate...




Nota autorului: cititorii trebuie sa stie ca Bella atunci cand trece prin tunelul timpului nu-si mai aduce aminte de nimic din viata ei .

marți, 13 iulie 2010

Personaje :x





































Capitolul 2- Perfectiune absoluta

Ziua de azi a trecut mai repede fata de celelalte zile. Poate sunt de vina amintirile care ma fac sa ma gandesc ca bunica e intr-un loc sigur si de acolo are in continuare grija de mine. Stau in camera ei cu ceasu’i asezat perfect, de gatul meu, lucrul care ma face foarte mandra ca am fost nepoata ei. Somnul mi se plimba prin fata si dupa toate aceste luni de suferinta, acesta e bine venit sa ma imbratiseze si sa ma poarte prin lumea viselor....
Ciudat, foarte ciudat…dupa atata cautare in neant si cosmaruri care m-au bantuit zile intregi, brusc, totul se lumineaza si in fata mea imi apare un tanar inalt, cu pielea perfect alba, trasaturile fetei fiindu-i absolut ireprosabile: ochii foarte patrunzatori, de un verde smarald uluitor, parul castaniu cu nuanţe de bronz intens si imbracat intr-un costum negru rafinat si cu gust; se apropie de mine, imi lua delicat mana si mi-o saruta subtil. Simpla lui atingere a buzelor moi si fine imi trimitea strafulgerari prin tot corpul pana si cea mai mica particica simtea acea atingere, acea rasuflare, cat despre acel sarut…doamne.. simtindu-i respiratia fierbinte pe pielea mea, simteam cum picioarele mi se inmoaie...starea mea de neliniste disparand complet, in locul ei, aparand acea roseala de mult pierduta si inima batandu-mi cu foate multa forta. Pot spune ca in sfarsit dupa atata ingrijorare ma simt fericita si in siguranta alaturi de el.
A fost cel mai frumos gest pe care l-a facut cineva la adresa mea. Cu un zambet foarte fermecator, dezvelindu-si dintii stralucitori si foarte albi se indeparta foarte usor de mine. Aratand ca un zeu grec mai mult decat poate avea oricine altcineva dreptul sa arate imi sopti suav un sincer “Te iubesc!”. In acel moment tot ceea ce credeam despre dragoste, lucrurile acelea minunate, trairile si sentimentele au devenit realitate, ca mai apoi totul sa se transforme in cosmar...il vedeam cum se indeparteaza de mine, nelinistea cuprinzandu-mi corpul...puteam suporta pierderea bunicii,puteam suporta orice, dar nu si pierderea lui...de ce si el?...de ce persoanele pe care le iubesc?
Bursc totul mi s-a parut parca mult prea indepartat decat puteam crede...si juram ca totul este adevarat...acei ochi, acel zambet, acel sarut...totul pare dintr-o alta epoca, dintr-un alt timp. M-am trezit mult mai tulburata decat atunci cand am adormit. Puteam sa jur ca ceea ce am trait a fost adevarat…nu cred ca voi uita vreodata acei ochi fermecatori si acel sincer “Te iubesc!”
Se pare ca azi va fi o zi frumoasa deoarece soarele isi facu repede prezenta...azi e o zi mare, e prima mea zi cand voi merge din nou la scoala dupa atata timp.
Surprinzator totul a decurs normal, colegii si profesorii m-au intampinat cu multa caldura, recuperand tot ceea ce am pierdut.
Totul pare ca a revenit la normal, dar totusi ceva in sufletul meu imi zicea ca viata mea se va schimba total foarte curand...


Anul 1918, o vara torida in orasul Chicago. Intr-unul din multele case pavate frumos cu piatra si muschi, un baiat perfect, cu ochii verzi si inalt...

Edward Pov

Un sentiment de speranta i se rasadi in minte atunci cand privi amurgul. Stia prea bine ca viata lui i se va schimba foarte curand....




Amurgul...partea zilei cea mai trista. Il privesc si imi aduc aminte de acel inger din vis cu pielea foarte alba, ochii ciocolatii par doua oceane de ciocolata, parul inchis la culoare cu o nuanta subtila de roscat si cu fata in forma de inima...am simtit atata pace si dragoste incat sigurele cuvinte care mi-au iesit de pe buze au fost “Te iubesc!”.
Da. Acesta sunt eu: Edward Antony Masen Cullen. Poate fratii mei au dreptate, incep sa fiu obsedat de acea fiinta care nici macar nu exista. Sufletul mi se stinge numai cand ma gandesc si totul din jurul meu refuza sa creada acest lucru, si totusi...
Ii simteam pe toti in spatele meu, micul meu spiridus, Alice – lumina ochilor mei si bineinteles surioara mea mai mica. Ea statea in bratele prea iubitului ei sot Jasper Hale. Ce pot spune despre el e ca imi este ca un frate si cel mai bun confesor. Stransoarea ca de urs a fratelui meu mai mare, Emmett. Desi, mereu glumet si pus pe sotii, de data asta, ingrijorarea i se citea pe fata.
- Haide fartioare, nu poate fi chiar asa de rau...
- Emmett, sasaiam eu printre dinti, nu ai nici cea mai vaga idee despre ceea ce simt, si chiar asa si era. Golul din piept mi se marea cu fiecare clipa ce trecea
- Edward, esti nebun sa crezi ca acea fata din visul tau este reala, mi-o tranti in fata Rosalie, prea frumoasa sotie a lui Emmett si sora mai mare a lui Jasper
- Rose, ai putea macar sa taci din gura pentru cateva secunde? o certa Alice...
- Alice, aici nu mai e vorba despre el, ci despre noi toti. Daca cineva sufera, cu totii avem de suferit. Tu, Edward, Emmett sunteti frati, eu si Jasper, de asemenea, dar ceea ce ne leaga pe noi este mai mult decat o simpla legatura de sange, e pur si simplu ceva magic.
Hmmm...cuvintele lui Rosalie chiar m-au pus pe ganduri...amurgul a trecut, dar odata cu el, parca noi sperante mi se rasadeau in suflet...intr-adevar era ceva magic...simteam ca si cum ceva urma sa se intample cat de curand...